“200 de euro pentru un calculator”, în New York Times

Postat de admin pe data Jul 15, 2010 | Comentati

Faima programului guvernamental “200 de euro pentru un calculator” a ajuns până în New York Times, însă nu tocmai într-un mod pozitiv.

stiri it

Utilizarea calculatoarelor în rândul elevilor a dus la scăderea rezultatelor obţinute de aceştia la şcoală, arată un studiu publicat în ediţia online a cotidianului The New York Times.

Studiul a fost realizat de profesorul Ofer Malamud de la Universitatea din Chicago şi de românul Cristian Pop-Eleches de la Universitatea Columbia şi s-a bazat pe o cercetare realizată în România, după derularea programului susţinut de Guvern. Potrivit acestui program, elevii şi studenţii cu venituri reduse pot beneficia de un ajutor de 200 de euro din partea statului, pentru a-şi cumpăra un calculator. De această măsură urmau să beneficieze 25.000 de tineri cu vârste de până la 26 de ani.

“Am înregistrat un efect negativ al cunoştinţelor în rândul elevilor”, a declarat Ofer Malamud, în urma studiului.

Familiile cu venituri reduse au salutat măsura Guvernului, gândindu-se că aceste calculatoare vor fi întrebuinţate pentru a-i ajuta pe copii la teme. “Copiii le-au folosit zilnic, dar pentru a se juca”, se mai arată în articol.

Sursa: Cotidianul

Comenteaza

Reclama

Newsletter

Introduceti adresa de mail pentru a primii ultimele stiri.

Feed RSS – abcNOTEBOOK