Google, deţinătorul celui mai popular motor de căutare la nivel mondial, a preluat operatorul de jocuri online Slide, în cadrul eforturilor de a ţine pasul cu Facebook în domeniul reţelelor sociale şi al divertismentului, transmite Bloomberg.
Slide este cunoscută pentru jocurile prin care utilizatorii pot îngriji un animal de companie virtual, sau să trimită prietenilor cadouri virtuale. Surse apropiate situaţiei au declarat că preţul de achiziţie este de 182 milioane de dolari. Achizitia se doreste un raspuns la succesul repurtat de FarmVille de la Zynga, aplicatie ce ruleaza pe platforma Facebook.
Google este concurată din ce în ce mai puternic de Facebook, deţinătorul celei mai mari reţele de socializare din lume, precum şi de Twitter. Ambele companii atrag un număr tot mai mare de furnizori de publicitate online, punând în pericol principala sursă de venituri a Google. Din acest motiv, Google face achiziţii şi suplimentează serviciile în domeniul socializării.

Introduceti adresa de mail pentru a primii ultimele stiri.

